Cu totii ii stim, ii vedem in trafic zilnic. Abia si-au luat permisul si sunt foarte entuziasmati. Unii sunt excesiv de prudenti, ceea ce nu este de contestat. Mai bine sa previi decat sa te trezesti in fata faptului implinit, sa ai un accident. Sunt criticati de multi pentru ca incurca circulatia, dar sunt intr-adevar de apreciat cei care, chiar daca nu fluidizeaza circulatia, sunt foarte atenti la manevrele pe care le executa. Nimeni nu s-a nascut invatat, si chiar daca unii s-au urcat la volanul masinii parintilor si au invatat sa conduca inainte de a avea varsta legala pentru obtinerea permisului, altii nu au avut aceasta ocazie si nu trebuiesc pusi la zid. Rabdare! De cele mai multe ori cei ce depasesc incepatorii, din graba si neatentie ajung sa aiba chiar ei incidente.
La polul opus se afla soferii incepatori care parca au conceptia ca sunt regii soselelor. Desi cursurile de scolarizare i-au invatat ordinea manevrelor, uneori uita sa mai semnalizeze, si cu semnul de incepator in geam fac greseli nepermise. Pe langa asta mai circula si cu viteza, sunt teribilisti si se comporta de parca totul le-ar fi permis, profitand de intelegerea celorlalti soferi care vad semnul distinctiv de sofer incepator.
Sfat: nu da masina niciodata pe mana unui sofer incepator, pentru ca s-ar putea sa te trezesti cu surprize. Si nu din cele mai placute. Situatia nefasta prin care am trecut a implicat conducerea masinii personale de catre un sofer incepator. Era o situatie de urgenta si avea nevoie de ajutor. Drept urmare, in urma neatentiei la vehiculul din fata, la un semafor acesta a intrat cu botul masinii in masina din fata. Constatare amiabila, decizie de reparatie, scuzele de rigoare si frustrarea aferenta.
De acum trebuia rezolvata problema. Impactul fusese unul usor, asadar daunele nu erau prea mari. Bara doar putin zgariata, in schimb carligul masinii distrusese masca si grila. Cum piesa originala costa prea mult de la producator, au urmat cautarile prin ateliere de dezmembrari auto. In cele din urma am gasit, daca te afli pus in aceeasi situatie aici gasesti grila fata auto. Am eficientizat costurile, ca sa spun asa, cerandu-i unui prieten sa monteze noua grila si obtinand un pret bun la achizitia ei. Cum aveam probleme si cu macaraua unui geam, am gasit aici solutia si la aceasta problema. Cum s-ar spune am impuscat doi iepuri dintr-o lovitura, dar m-am trezit cu o gaura in buget.
Toate acestea puteau fi evitate daca incepatorul era putin mai atent. Prudenta si rabdare, intelegere din partea celorlalti participanti la trafic; dupa cum am mai spus, nimeni nu s-a nascut invatat, dar este foarte frustrant cand imprumuti masina cuiva si ti-o aduce inapoi accidentata.