Mos Nicolae a trecut si Mos Craciun mai are putin si vine pe la noi cam in doua saptamani si ceva. Abia astept sa vina mosul cel mare, insa si cand am primit daruri de Mos Nicolae nu pot spune ca m-am plans. Ba mai mult de atat mi s-a parut destul de surprinzator pentru ca este primul an in care locuiesc cu iubitul meu impreuna si am crezut ca el nu este adeptul acestor zile pe care eu le consider de vis.
Muncind pe 4 de la birou si pe 5 mergand cu colegii de munca intr-o vizita de afaceri, Mos Nicolae ar fi cazut fix seara pe 5 spre 6 decembrie, m-am gandit ca anul acesta nu va fi ca anii trecuti cand eram acasa sau la camin si gaseam mereu cate ceva in papuci pus fiind ba de colegele de camera, ba de parinti sau chiar dat de catre colegii de facultate. Insa, si in cazul meu a fost la fel.
Nu am stiut daca sa ii iau ceva sau nu a lui meu, pentru ca nu am fost acasa si toata saptamana nu am avut timp sa merg si sa ii iau ceva special. In seara de 5 cand m-am intors acasa din acea vizita de munca, am fost lasata exact in fata blocului unde stau, insa nu am mers direct acasa. Toata ziua sau mai bine zis de la jumatatea zilei, am fost sunata de iubit si ma gandeam eu ca e ceva la mijloc. Era emotionat, ma tot intreba cand vin, daca ajung cat de cat curand si daca vin direct acasa.
Pe la ora 8 eram si eu in oras si pe l 8 si ceva eram deja in magazinul de vis-a-vis de bloc in cautare de ceva bun pentru „copilul” meu cuminte. Imi place sa fac cadouri din suflet si imi place sa ma conside mereu copil, dar si sa ii iau ca atare pe cei din jur, asadar darurile de Mos Nicolae gasite in proprii papuci de la mosul meu m-au bucurat nespus, dar si pe el l-am vazut fericit pentru atentiile primite de la mosulina lui.
Mos Nicolae si Mos Craciun sunt unele dintre cele mai asteptate personaje ale sarbatorilor. De aceea si eu sunt unul dintre oamenii ce asteapta mosii sa vina.