In era moderna, fiecare tara in care a fost furculita introdusa a fost total ingrozita de ea, inainte sa o asccepte. Apoi, o alta tara afla despre aceste mini furci si, la fel, ajungeau sa urasca furculitele. Dar de ce erau oamenii atat de anti – furculite? O teorie sugereaza ca, inainte sa aiba patru dinti, oamenii considerau ca seamana cu tridentul diavolului.
Dovada ca furculitele erau diabolice a aparut devreme. In secolul al XI-lea, o printesa a sosit in Italia din Orientul Mijlociu pentru a se casatori cu cineva foarte important. Aceasta a adus cu ea o furculita de aur cu doi dinti, pe care o folosea cand consuma carne. Cand a murit tanara de o boala misterioasa (ca un numar mare de non-utilizatori ai furculitei din acea vreme), preotii au spus tuturor ca asta era pedeapsca ei din partea lui Dumnezeu pentru extravaganta de a folosi acel obiect.
Povestea inca mai era povestita in biserici 200 de ani mai tarziu: daca mananci cu o furculita, Dumnezeu se supara atat de tare incat te omoara doar ca sa incetezi.
In cele din urma, furculita a ajuns si in Franta, iar unii nobili au si inceput sa o foloseasca. Dar apoi Henric al III-lea a murit iar moralistii au vrut sa se asigure ca oamenii vor inceta sa manance folosind acele unelte diavolesti. Un autor francez a publicat un roman despre domnia regelui, numit „Insula hermafroditilor”, povestea luand o intorsatura dubioasa cand acesta a declarat ca regele si curtenii sau efeminati „nu au atins niciodata carnea cu mana, ci doar cu furculitele”. Insulta a functionat. 100 de ani mai tarziu, Ludovic al XIV, posibil cel mai decadent monarh din istorie, nu le permitea copiilor sai sa manance cu furculite.
In Anglia, barbatii le considerau mult prea feminine. Doi dintre contemporanii lui Shakespeare, John Fletcher si Ben Jonson au ras in piesele lor de teatru de oamenii care foloseau furculite. Thomas Coryate a fost primul englez cunoscut care a utilizat o furculita, prietenii lui scotandu-i porecla „Furcifer” (o combinatie intre „furculita” si „Lucifer”).